Satul Glogoniul este o localitate mixta - formata astazi din sârbi, români, si macedoneni, iar cândva, în trecut din români si nemti - asezata pe malul Timisului, la vreo 20 km. de Panciova înspre Zrenianin. Dokumentar este atestata pentru prima data în anul 1717, având pe atunci numai zece case.
Pe harta lui Mercy, din 1723, figureaza, însa, ca localitate nepopulata. În schimb, în 1767, când a fost anexat Granitei militare, satul era locuit de români. La câtiva ani dupa anexare, în 1773, se colonizeaza aci si numeroasa familii de nemti, iar în 1794 si de români din Ardeal, asezate mai întâi la Clec, Iancaid si Toracu-Mic, iar mai apoi la Glogoni, Iabuca, Ovcea si Sefcherin. Partea mare din aceste familii fiind originare din Rasinari si împrejurimile lui, familii de rasculati ai lui Horea, closca si Crisan.
În anul 1865, Glogoniul a avut peste 2700 de locuitori, din care 725 români, iar în anul 1869, 2773 de locuitori din care 751 români. Dupa anii 1900, numarul românilor scade la sub 700. Potrivit recensamântul din anul 1991, la Glogoni au trait aproape 3500 de locuitori, din care numai 247 români, iar astazi numarul românilor este sub doua sute, respectiv mai putin de 7 la suta din numarul total al populatiei acestui sat.
Biserica: La început, o perioada scurta de timp, români din Glogoni au facut parte din comunitatea bisericeasca a satului vecin, Sefcherin, unde elementul românesc s-a mentionat pâna în fata celui de-al doilea razboi mondial. Astazi, la Sefcherin, se mai pastreaza doar numele fostelor familii românesti (Ursu, Crisan, Cocoru, Dragoi, Maces, Rosu, Cucu, Cotet) apoi denumirea strazii "vlaski sor" (strada vlaha) si o movila în cimitirul, acum sârbesc dinspre Opovo (Opava), unde cândva se afla biserica româneasca.
Dupa surparea acestei biserici, Sefcherinul devine filie a parohiei din Glogoni, care, formal, s-a înfiintat în anul 1806, când aci se ridica prima biserica, sfintita vreo 20 de ani mai târziu de preotul Teodor Jivcovici din Panciova.
Aceasta biserica - fara clopotnita - cladita din caramida si acoperita cu stuf, s-a aflat în centrul satului, "La piata", vizavi de parcul de azi.
Primul paroh al Glogoniului era preotul Isac Teodorovici, originar din Sipet, acum în România.
În anul 1848, credinciosii glogoneni îsi ridica o alta biserica, tot din caramida, dar acoperita cu sindrila, pe locul unde se afla biserica actuala, care avea clopotnita aparte, construita din piatra si acoperita cu tigla. Iar, în anul 1911, îsi ridica cea de a treia biserica, cea actuala, de fapt, pe locul celei din 1848, prin staruinta cetatenilor si a vrednicului preot Valeriu Perin, originar din Ovcea, si a fratelui sau, învatatorul Simion Perin.
Pe parcursul anilor, biserica din Glogoni a fost în mai multe rânduri renovata si zugravita. În anul 1923 a fost ridicata si ograda din jurul bisericii, din fier forjat, cu trei usi, una principala si alte doua secundare.
Dimensiunile bisericii: Lungimea exterioara - 23m, interioara - 21m, pronaosul 5m, naosul - 7m, soleia - 4m, altarul - 5m. Latimea exterioara - 9,50m, interioara - 7,30m. Grosimea zidurilor - 1,00 - 1,30m. Înaltimea interioara, pâna la arcuri - 6m, înaltimea turnului - 14m.
Biserica are doua usi - una principala si alta laterala, ambele de aceeasi marime - 3mx1,80m, si 17 geamuri.
Clopotele: Biserica din Glogoni are patru clopote. Primul clopot a fost cumparat în anul 1867 de la Turnatoaria "Botta" din Vârset, cel de al doilea clopot a fost cumparat în anul 1869, iar cel de-al treilea a fost donat de familia Gruieascu, venita din Clec, de la Turnatoria "A.Novotny" din Timisoara. Acest clopot are greutate de 313 kg. Iar cel de-al patrulea clopot, mijlociu de fapt, este cumparat în anul 1933, de la o topitoare din Zemun, pe banii colectati de la membrii corului bisericesc.
Pictura: Daca s-ar insista asupra unei cronologii precise despre intrarea unor pictori în atelierul lui Constantin Daniel, cel de-al doilea în sir ar fi Jovan Popovic din Opovo. Nu se stie exact ce scoli si unde le-a terminat, însa dupa inscriptiile de pe reversul tablourilor, pictate între anii 1834-1835, se poate constata ca a avut o instruire solida.
Dilemele de pâna în prezent despre autorul iconostasului bisericii din Ovcea au fost eliminate printr-o analiza minutioasa, prin care au fost eliminati acei pictori care nu au putut lucra acest iconostas, autor fiind proclamat Jovan Popovic a lipsit doar o dovada: portretele Arhimandritului Dimitrie Krestici si Moici din Bingula. Povestea despre maniera în care a fost pictat iconostasul bisericii din Ovcea se repeta si în cazul iconostasului bisericii din Glogoni.Desenul putin mai nesigur si extremitatile sfintilor predimensionate demonstreaza ca este vorba de autorul iconostasului din Ovcea, iar procedeul general atesta ca este la mijloc acelasi Jovan Popovic.
Icoanle de pe iconostas sunt de origine mai noua, în afara de cele de pe Usile împaratesti si icoanele tronale Sf.Nicolae, Maica Domnului cu Isus, Isus Hristos si Sf.Ioan Botezatorul, al caror autor este unul dintre cei mai fideli epigoni ai maestrului Daniel.
Slujitorii altarului:
pr. Isac Teodorovici ( 1806-1813)
pr. Filip Netcoviciu (1813-1822)
pr. Filip Popoviciu (1822-1829)
pr. Trifu Bosica (1829-1837)
pr. Martin Petroviciu (1837-1841), originar din Dobrita
pr. Dimitrie Stoianoviciu (1842-1854), originar din Torac
pr. Vasilie Bosica (1854-1905), originar din Uzdin
pr. Aurel Maghetiu o perioada scurta de aproape un an, în 1905,fiind urmat de
pr. Valeriu Perin (1905-1942), originar din Ovcea
pr. Iulius Zgrârgea (1942-1997), originar din Marghita, si
pr. Roman Hegean (din 1997 si în prezent), originar din Ovcea.

Cele mai mari merite pentru edificarea bisericii din acest sat, precum si pentru întreaga viata religioasa din glogoni, le-a avut preotul Valeriu Perin, nascut la Ovcea în anul 1885. A terminat Teologia la Caransebes si o fost hirotonit de Episcopul Nicolae Popea, al Caransebesului. Preotul Perin a fost un om de mare cultura. A vorbit pe lânga româna si limbile: sârba, maghiara si germana.
Carti vechi: Potrivit celor mentionate de Nicolae Cornean în "Monografia Eparhiei Caransebesului", Biserica din Glogoni "are între podoabele sfântului prestol o Evanghelie legata în catifea si ferecata în bronz aurit cu 6 icoane de email, aduse din Viena la 1908, un Chivot de lemn sculptat de Ioan Szitka în 1852, pictat de Ioan Rapisanovici, 4 icoane principale pe iconostas, 2 icoane vechi pe lemn, alte 3 pe pânza donate de prop. Vrana, 1 cruce de mâna sculptata din 1836 si tronul arhieresc sculptat de acelasi Rapisanovici la 1852". În aceeasi monografie, autorul Nicolae Corneanu, aminteste si urmatoarele carti de ritual: Cazania-Carlovit 1733, Evanghelia-Râmnic 1784, Catavasier-Loga, Polileul-Buda 1814, Triodion-Râmnicul Vâlcii, Ciaslov-1785, probabil Bucuresti.
Cimitirele: "Mormântul batrân" se afla la iesirea din sat, înspre Panciova, iar în continuare, la vreo 200 de metri, "Mormântul nou".
Cimitirul vechi a fost comun cu cel nemtesc dar despartit cu un zid, în dreapta romînii, iar în stânga nemtii. În acest cimitir sunt înhumati preotii Bosica si Perin.
Crucile de ocrotire: Pe timpuri se afla câte una la fiecare iesire din sat si una în centrul satului, partea româneasca, la intersectia strazilor, ridicata pe timpul slujirii preotului Valeriu Perin, dar care acum câtiva ani, când s-au asfaltat strazile, a fost scoasa pe motivul ca nu poate fi ocolita si va fi asezata în alta parte. Ea se afla la casa parohiala si enoriasii glogonenti planifica sa o aseze în fata bisericii.
Cele mai frecvente nume de familii românesti: Idvorean, Marian, Rodean, venita din Ovcea, Stoicu Perin, Subu (acum Subici), Boaru, Stoian, Ocolisan, Vostinar…, iar cele mai rar întâlnite acum: Munteanu, Raicu, Dragoi, Ghegiu, Popovici, Minea, Babau, Lautas, Pascu, Gruiescu, Oprea, Besu, Gherau, Flora, Marean.

"Libertatea", februarie 08, 2002.
(scrie: Costa Rosu)

Si Istoria ascunde multe ciudatenii. Descifrarea lor, cu tot felul de supozitii, uneori încurca pe cercetator, însa de cele mai multe ori adevarul adevarat iese la iveala cînd problema fiintarii elementului românesc se pune în complexul ei. Prin analogie, toate tainele se lamuresc în buna masura.
Inainte cu treisferturi de veac înca mai coborau cu oile ciobani pe întinsele puste ale Banatului mlastinos. Astfel am aflat de la socrul meu, ca oieri poposeau pe "dunele Deliblatii" venind tocmai din Rudaria Almajului. Au legat prietenii strînse încît si dupa o jumatate de veac corespondau si sa cercetau.
Referindu-ne la tinuturile nisipoase ale Glogoniului, ne punem întrebarea dece n-ar fi plauzibila teza ca ciobanul "mioritic" sa fi fost primul descalecator si al întinselor terenuri mlastinoase din care fac parte integranta si hotarele Glogoniului?! Luînd-o în jos, pe cursul Timisului, pîna la Panciova, dece Uzdinul, Glogoniul si Iabuca n-ar putea sa fie primele începuturi de asezari din aceasta parte a Banatului?! Elementul valah nu si-a disputat prezenta în spatiul carpatic si balcanic prin cuceriri si stapîniri armate. Faptul în sine ca întregul întins de pamînt era calcat de talpa sa si de copita mioarei, îi da dreptul sa se considere acasa. Invazia valahului a fost înconstienta si pasnica, pentru aceea nici n-a pus stapînire cu peceti, caci nu avea pentru ce o face fiind singur domn si stapîn siesi si pamîntului care-1 calca.
In scurgerea vremii elementului bastinas al oierilor li s-au alaturat o seama de familii care dupa rascoala lui Horea, Closca si Crisan, trecînd prin Iancaid, Clec si Torace, s-au pripasit în anul 1794 în Glogoni, Iabuca, Sefcherin si deosebi în Ofcea de groaza stapînirii care facea ravagii în rîndurile »motilor« rasculati pentru dreptate si pîine. Partea mare sunt originari din Rasinari si împrejurumi.
Daca nu erau bastinasi, nici nu ar fi putut ca în scurgerea veacurilor sa aiba trei biserici. Prima cladita, în centru satului în 1827, pe locul actualului parc acoperita cu trestie; cea de a doua pe locul actualei biserici cladita în 1848, avînd clopotnita din material tare, iar cea de azi - în stil bizantin - zidita în 1911 prin staruinta vrednicului preot Paleriu Perin (senior) si a tatalui sau, dascalul merituos Simion Perin.
Parohia, formal, se înfiinteaza la 1806, paroh fiind Isac Todorovici, român venit din Sipet.
Istoria înregistreaza existenta localitatii la anul 1586 sub numiri care deriva de la cuvîntul glog (macies, porum-bele). La eliberarea Banatului de Turci - avusese prin 1716 doar 10 case. Este de la sine înteles ca elementul bastinas sa se fi refugiat si ascuns în acea perioada de timp, caci în harta lui Mercy, asezarea este notata ca loc pustiu sub numele de Glogonisca, pentru ca în 1728 sa devina temporar proprietatea unui sîrb din Belgrad cu numele Mihail, alungat de tatal sau.
Politica de dominare a împeratilor de la Viena s-a manifestat prin colonizarile de tot felul în cursul veacului 18 si 19. Astfel în Glogoni, cu înfiintarea granitei militare, sta-tioneaza compania cu 240 militari nemti careia-i zicea "hai duken-kompani". Chiar si împaratul Iosif al II a vizitat Glogoniul la 9. V. 1768.
Vrednic este de notat ca o perioada scurta de timp românii din Glogoni au facut parte din comunitatea bisericeasca a satului vecin, Sefcherin, unde elementul românesc s-a mentinut pîna în zilele noastre aflîndu-se înca si azi batrini care vorbesc româneste, apoi desnationalizati prin apartinerea de parohia ortodoxa sîrba de acolo, prin lipsa de scoala în limba româna si prin casatorii mixte. Azi strazii, foste pur românesti, i se pastreaza numirea de »vlaski sor«, strada valaha. -
Ca elementul românesc este autohton, vorbesc si cartile vechi de ritual: Cazania (1733), Evanghelia (Rîmnic 1784). Biserica pastreaza pe sfîntul prestol o Evanghelie legata în catifea si ferecata în bronz aurit cu 6 icoane de email adus din Viena. Apoi un chivot din lemn sculptat de loan Szitka si pictat de Ioan Rapisanovic, 2 icoane vechi pe lemn etc.
Elementul românesc se distinge prin simtul curateniei si de gospodari buni. Buna stare materiala i-a dus la sistemul de »un copil«, iar mai nou cautarea de bunuri materiale ii face »sâ treaca peste mari si tari«, încît numarul parohienilor a scazut simtitor. Totusi o buna parte din cei dusi la munca în strainatate, se înapoiaza la vatra stramoseasca a ducînd buna agoniseala acasa.
Din trecut înca se mai cultiva viersul românesc, - azi prin orchestra »Veselia«.
Fiind harnici si cu un evident simt al mîndriei pentru bunul renume din trecut, contribuie cu taxa de cult la sustinerea parohiei, dar si datorita calitatii de bun gospodar a preotului lor, protopopul Panciovei, luliu Zgîrgea, atît biserica cît si casa parohiala sunt in stare buna si bine întretinute, iar bugetar cu suficite.

A. U.

Calendar bisericesc pe anul comun 1973.

GLOGONI
Comuna mixta.
Romanii sunt de origina ardeleni si in prezent numara 450 de suflete.
Cu 50 de ani in urma au fost 750 de suflete, cauza natalitatea foarte scazuta. Din lipsa de copii Romani, sectia romana dela scoala cu opt ani a trebuit sa fie inchisa.
Romanii din Glogoni, au dat dovada, cu deosebire in trecut, de frumoase calitati. Si-au ridicat in a. 1911 o podoaba de biserica, inzestrandu-o cu toate cele necesare si de prima calitate.
Un deosebit merit pentru frumoasele realizari din parohie 1-a avut fiul acestui sat, raposatul preot Valeriu Perini activand aici timp de aproape 50 de ani, cu mult spirit misionar si administrativ.
Nici generatia de azi nu se lase mai prejos.
Din contributia credinciosilor s-au facut multe lucrari de intretinere, in valoare de 2 milioane Dinari vechi, unii dintre ei devenind mari binefacatori ca tinerul Aurel Vasa Stoicu, care a dat 300.000 dinari vechi, ca ajutor la betonarea curtii bisericii, apoi Vioara Mun- teanu 2 prapori si Nita Mariontu, un rand de odajdii.
Titularul parohiei este, din a. 1942, preotul Iuliu Zgargia, care cu sarguinta cauta sa tina pe credinciosi in jurul bisericii, apreciat din partea mai marilor nostri si distins in acest an, cu brau rosu.
Atat corul bisericesc, cantorii si membri comitetului sunt la inaltimea chemarii lor.

Calendar bisericesc pe anul comun 1968.